Cum susţin adulţii performanţa copiilor în sarcină?

Adultul oferă copilului ajutor până când observă că iniţiază în mod spontan o anumită acţiune: joc,

conversaţie, îmbrăcat, încălţat servitul mesei. Dacă ajutorul este retras prea devreme, când copilul nu este

suficient pregătit el va avea eşec, fapt care îl va demotiva şi îl va face să se simtă incompetent. Copilul

trebuie încurajat pentru orice iniţiativă, cât de mică, deoarece asta îi va da încredere să meargă mai

departe.

Fiind ajutat de către adult, copilul se va simţi mai în siguranţă deoarece vede că are un sprijin la

care poate apela oricând are nevoie. Ajutorul exclude alegerea acţiunii de către adult, efectuarea ei în

locul copilului sau forţarea lui de a se implica într-o situaţie de care copilul se simte copleşit. Dacă el nu

este pregătit pentru o anumită sarcină, se va simţi speriat şi există riscul să refuze în viitor acea activitate.

Primii educatori ai copilului sunt părinţii, iar învăţarea are loc de cele mai multe ori spontan şi

natural, în situaţii unu–la–unu. De exemplu,

interacţiunea între un copil de 3 ani şi mama lui, în timp ce

înalţă o construcţie:

Iuli:

O, unde se potriveşte cubul acesta?

(ridică un cub de culoare verde).

Mama:

Unde se potriveşte

dincolo?

(mama arată modelul de castel construit)

Uită-te

la celălalt

castel şi apoi vei şti.

Iuli:

Păi...

(se uită la construcţia lui, apoi la model)

... Mă uit la el... celălalt

are un... are un verde

aici

(arată cu degetul cubul de culoare verde din model).

Mama:

Hmmm... Deci unde vrei să pui cubul verde, la castelul tău?

Iuli:

(ridică cubul verde, se uită la construcţia lui)

Acolo?

(pune piesa corect).

Există situaţii în care, în ciuda faptului că se pot descurca singuri, copiii cer şi aşteaptă sprijin

deoarece vor atenţia educatoarei. De exemplu, la Centrul de Arte unii copii modelează cuibul păsărelelor.

În acest timp, educatoarea evaluează activitatea copiilor la Centru de Ştiinţe: „Aţi reuşit să aşezaţi pietrele

pentru broscuţă. Bravo!“

Un copil o cheamă pentru a treia oară: „Cum să modelez crenguţa?“ Educatoarea îl priveşte şi

continuă evaluarea, deoarece este convinsă că acel copil nu are nevoie de ajutor

, ci de aprobare şi atenţie.

Scopul educatoarei este de a-i face pe copii să se descurce singuri. Fiind sigură că anterior copilul a

făcut acel lucru singur, ulterior a venit lângă el şi i-a spus: „Hai să văd, oare poţi să modelezi singur? Eu

stau aici şi mă uit!“ În momentul în care a văzut prima iniţiativă de a realiza sarcina, a lăudat copilul: „Ce

grozav te descurci tu singur! Eu trebuie să merg acum la Centrul de Ştiinţe, dar mă întorc să văd cum te-ai

descurcat singur.“ Treptat va fi suficient să i se dea copilului sarcina şi să i se spună: „Să văd cât de bine

lucrezi tu singur!“ Copilul învaţă că educatoarea îi apreciază comportamentul independent şi n-o va mai

chema atât de des.