Teoria constuctivista a lui Bruner

Teoria constructivistă a lui Bruner are la bază ideea procesării informaţiei şi consideră învăţarea ca un

proces activ în care subiectul învăţării construieşte idei şi concepte noi bazate pe cunoştinţele vechi şi

noi achiziţionate. Subiectul selectează şi transformă informaţia, construieşte ipoteze, ia decizii. Structura

cognitivă (modelul mental) oferă sens, organizează informaţiile şi permite individului să meargă dincolo

12

Proiectul pentru Reforma Educaţiei Timpurii (P.R.E.T.)

de simpla informaţie. Structurile cognitive se modifică prin procese de adaptare de tipul asimilării şi

acomodării. În acest sens, teoria lui Bruner este similară cu perspectiva constructivistă asupra învăţării

formulată de Piaget.

Educatorul, consideră Bruner, trebuie să încurajeze copilul să descopere el însuşi principii. De

asemenea, trebuie să angajeze cu copilul un dialog activ de „moşire“ a adevărului (

maieutica

), pentru a-l

ajuta pe acesta în aşa fel încât informaţia ce trebuie transmisă să fie adecvată nivelului curent de înţelegere

a elevului.

Curriculumul trebuie organizat în spirală, fapt ce permite copilului să construiască permanent

pe baza cunoştinţelor deja asimilate.

Bruner explică faptul că educatorii trebuie să ţină seamă de următoarele aspecte în proiectarea

procesului de predare–învăţare:

1. predispoziţia la învăţare;

2. modul în care informaţia poate fi structurată în aşa fel încât să poată fi asimilată într-o mai mare

măsură de subiect;

3. secvenţele efective în care materialul este structurat;

4. natura recompenselor şi a pedepselor.

Metodele eficiente de structurare a cunoştinţelor trebuie să rezulte din simplificarea, generarea de

noi propoziţii şi din diversitatea contextelor în care este manipulată/ procesată o informaţie cât mai bogată.

Bruner (Bruner J., 1996) a extins cadrul teoretic, incluzând aspectele sociale şi culturale ale învăţării,

precum şi aspectele practice ale legilor şi existenţei cotidiene. Aceste caracteristici sunt relevante pentru

proiectarea şi realizarea procesului de predare–învăţare, care:

1. trebuie să ia în considerare şi să valorifice experienţa copilului pentru a-l motiva să-şi folosească

abilităţile de învăţare şi să permită autoreglarea învăţării;

2. permite organizarea în spirală, astfel încât structura să fie uşor asimilabilă de către cel care

învaţă, prin strategii de memorare simple sau complexe;

3. trebuie să fie proiectată astfel încât să faciliteze extrapolarea/ transferarea şi trecerea dincolo de

simpla informaţie.

4. valorifică diferenţele individuale şi varietatea factorilor care concură la rezolvarea unei sarcini